Primele imagini cu bebelușul regal al Marii Britanii au fost făcute publice la ora 21.14, ora României. Ducii de Cambridge au ieșit pentru câteva minute în fața maternității pentru a saluta mulțimea strânsă în fața unității medicale și pentru a arăta lumii întregi cum arată primul lor copil și al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.
După câteva secunde, prințul William, ducesa Kate și bebelușul lor au părăsit maternitatea marți seară, cu o liumuzină. De altfel, anunțul privind exetrnarea a fost făcut printr-un comunicat oficial transmis de Palatul regal și citat de presa britanică.
„Ducesa de Cambridge va părăsi marți seară Spitalul St. Mary; ducele, ducesa și fiul lor vor merge la Palatul Kensington”, situat în partea de vest a Londrei, conform comunicatului oficial.
Prințul Charles, care s-a deplasat la maternitate, a declarat la ieșire că bebelușul regal este „încântător”, spunându-le jurnaliștilor că îl vor vedea în scurt timp.
În fața Maternității Saint Mary din Londra cuplul regal a fost așteptat de sute de jurnaliști care au sperat să fotografieze pentru prima dată bebelușul.
Ducesa de Cambridge, soția prințului William, a născut un băiețel, luni, la Maternitatea St. Mary din Londra, bebelușul fiind primul copil al cuplului princiar și al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.